Parcare pe termen lung Autopeni
Orice om care a zburat cu avionul a avut cel puțin o dată următorul gând: dacă am multe bagaje și vreau să iau mașina până la aeroport, ce fac cu ea după? Identificând o problemă reală din rândul consumatorilor, cei de la Parcare Autopeni au venit cu o soluție. Aceștia au creat o afacere menită să rezolve problemele clienților, cu focus pe servicii de calitate și prețuri convenabile. Dacă ai nevoie de o parcare pe termen lung, îți oferim soluția!
Cum a început
Parking Autopeni este o parcare pe termen lung ce a fost deschisă publicului în februarie 2020, însă în martie 2020 a fost închisă temporar, din cauza pandemiei care a luat cu asalt întreaga lume. Astfel, cum lumea a intrat în izolare, iar zborurile au fost anulate, afacerea a trebuit să își stopeze activitatea, deoarece nu mai existau clienți care să vină și să beneficieze de serviciile oferite. Însă, după o lipsă de activitate, parcarea a fost redeschisă publicului odată cu repornirea zborurilor.
Ce oferă parcarea noastră
Locația parcării este la 2 km distanță de Aeroportul Henri Coandă, însemnând în jur de 3 minute de la parcare până la aeroport. Având interesul clienților în vedere, serviciile și condițiile oferite sunt de cea mai înaltă calitate.
Parcarea este asfaltată, iluminată, împrejmuită cu gard și monitorizată cu camere de luat vederi 24/7, astfel că nu trebuie să-ți faci probleme în legătură cu siguranța mașinii tale. De asemenea, accesul în parcare este pe baza unui cod unic pe care îl primești în momentul în care rezervi un loc, cod pe care îl prezinți la bariera parcării. În acest fel, sunt asigurate condițiile perfecte de pază pentru autoturismul parcat la noi.
Mai mult, oferim transfer gratuit la și de la aeroport cu automobile moderne, astfel că nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu mijlocul de a ajunge de la parcare la aeroport.
Început de vacanță fără griji
Dacă tot mai ai îndoieli legate de locul ideal în care să-ți lași mașina din cauză că nu știi ce se întâmplă cu ea cât ești plecat, ne-am asigurat că ne putem liniști clienții și cu acest aspect. Te ținem la curent cu starea autovehiculului tău prin oferirea de informații și asistență pe toată durata staționării. În plus, deoarece avem program non-stop, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, poți fii sigur că avem cea mai mare grijă față de bunul tău!
Cum rezerv un loc?
Ultimul pas pe care îl mai ai de făcut este să intri pe site-ul nostru www.parcareautopeni.ro, selectezi perioada în care îți staționezi mașina la noi, scrii numărul de înmatriculare al vehiculului tău, apoi apeși rezervă și gata. Mai mult, începând cu a doua zi de staționare în parcarea noastră de lângă aeroport, primești reducere de 30%.
Nu mai sta pe gânduri, programează-ți concediul mult așteptat și lasă-ți mașina în cea mai modernă parcare pe termen lung de lângă aeroportul Otopeni. Dacă apelezi la serviciile noastre, poți fii sigur că vei sta fără griji legate de mașina ta pe tot parcursul vacanței.