Totul despre durerile lombare

Durerea lombară se referă tot la durerile de spate, dar este vorba despre cele localizate în partea inferioară a spatelui. Acestea sunt din ce în ce mai frecvente, însă, din fericire, de cele mai multe ori nu sunt atât de grave. Durerile lombare pot avea mai multe origini, existând, în același timp, diverși factori de risc care favorizează apariția acestora. Despre aceștia, dar și despre modul în care îi poți evita poți afla din acest articol.

Ce este durerea lombară?

Durerea lombară poate fi numită, de obicei, durere de spate, dar mai este cunoscută și sub denumirea de lumbago. Aceasta este localizată la nivelul vertebrelor lombare, însă durerea poate coborî până în zona feselor, dar chiar și până în partea din spate a genunchiului. Durerile lombare pot fi frecvente, dar acestea pot fi și simptomatice sau specifice. 

Care sunt simptomele cunoscute?

Că este vorba despre o hernie de disc sau despre o altă patologie, durerea de spate este primul indiciu că ceva nu este în regulă. În afară de durerea din zona lombară, există situații în care poți simți chiar și sentimentul de blocaj sau chiar dificultăți în a face anumite mișcări. 

Durerile de spate din zona lombară pot fi inflamatorii, dar și mecanice. Durerile inflamatorii sunt spontane, nu au legătură cu mișcările articulației, sunt nocturne de cele mai multe ori și se manifestă mai ales în a doua parte a nopții sau dimineața. Durerile mecanice apar în momentul în care o articulație este folosită, de cele mai multe ori în timpul zilei. 

Cauzele durerilor lombare 

Originile pe care le au durerile lombare pot fi numeroase. Acestea se pot referi fie la un efort excesiv sau repetitiv, fie la mișcări brutale sau extreme, dar și la postura necorespunzătoare pe care o menții prea mult timp, la pierderea elasticității discurilor intervertebrale, obezitatea, degenerarea discului, perioade grele cu oboseală extremă, endometrioză sau patologii precum artrită sau osteoartrită. 

Factori de risc ai durerilor lombare

Pe lângă cauzele durerilor lombare, cu un specialist în neurochirurgie se poate discuta și despre factorii de risc ai acestei patologii. Poate fi vorba de eforturi repetate, de antecedente de traumă, de vibrații sau de fumat și alcoolism. De asemenea, printre factorii de risc se numără și antecedentele de boli psihosomatice sau modul nepotrivit de desfășurare a unor sarcini la locul de muncă. 

Important este ca la primele semne care apar să te programezi la un consult de specialitate, astfel încât să primești un diagnostic corect în cel mai scurt timp posibil.

Postați comentarii