5 retete rapide si hranitoare pentru cand nu ai timp sa gatesti

Cu totii ne lovim la un moment dat de programul extrem de incarcat care nu ne permite sa dedicam mult timp gastronomiei. Pentru a da randament la locul de munca, a ne simti energici si a duce un stil de viata sanatos si echilibrat, este important sa nu neglijam mesele importante. 

Daca si tu te afli in situatia in care nu iti permiti sa petreci multe ore in bucatarie, insa ai nevoie de o reteta rapida pe care o poti realiza seara sau inainte de a pleca la job, citeste in continuare. Ti-am pregatit 5 feluri diferite de mancare delicioase si hranitoare pe care le poti face in doar cateva minute. 

Toast cu avocado 

Aceasta reteta nu iti va lua mai mult de 10-15 minute. Tot ce trebuie sa faci este sa prajesti painea, timp in care vei taia jumatate de avocado in feliute mici. Dupa ce painea este gata, intinde un strat generos de crema de branza si aseaza bucatile de avocado peste. Asezoneaza cu sare, piper sau mix de condimente pentru guacamole.

Daca ai mai mult timp la dispozitie, taie cateva bucatele mici de branza sarata si rosii cherry. Aceasta reteta simpla va fi gata in cel mai scurt timp, este satioasa si foarte sanatoasa, oferindu-ti energia si puterea de care ai nevoie pana la ora pranzului. 

Paste cu sos de pesto

Acest preparat este printre favoritele din toata lumea. Timpul de pregatire al acestei retete gustoase poate ajunge la doar 15 minute. Pune pastele la fiert si dupa ce sunt gata, toarna peste acestea sosul de pesto. Acest amestec nu necesita alte ingrediente in plus. Daca esti un iubitor inrait al parmezanului, nu ezita sa il adugi peste preparatul final. 

Pastele cu pesto sunt absolut delicioase si foarte usor de preparat. Le poti pregati cu o seara inainte, avand grija sa le acoperi cu folie sau un capac.

In plus, poate fi si o mancare de post numai buna pentru perioadele de post din an.

Salata cu proteine 

Pune intr-un bol frunzele de salata proaspete si completeaza cu rosii cherry, branza, masline, porumb si avocado. Pregateste de seara cateva bucati de pui taiate in felii mici si tine-le in frigider pana dimineata. Ba mai mult, presara cateva bucati de alune caju. Daca iti place mancarea picanta, nu ezita sa adaugi cateva felii de ardei iute. 

Cea mai buna parte a acestei retete este ca o poti prepara de seara, adaugand dimineata doar feliile de avocado. Daca vrei sa te bucuri de un mix delicios de arome, pregateste intr-un barcan micut dressing-ul: zeama de la o lamaie, ulei de masline, piper si sare. Amesteca bine continutul si lasa-l in frigider pana a doua zi cand esti gata sa il iei la pachet. 

Shaorma cu ton 

Aceasta reteta este sanatoasa si absolut delicioasa. Ingredientele de care ai nevoie sunt: doua tortilla, ton in conserva, iaurt grecesc, mustar, nuci pisate, patrunjel, sare, piper, cateva frunze de baby spanac si, daca iti place mancarea picanta, fulgi de ardei iute. 

Combina tonul cu iaurtul, mustarul, nucile, sarea, piperul si fulgii de ardei foarte bine si intinde compozitia pe felia de tortilla. Pune deasupra frunzele de spanac si ruleaza cu grija, inchizand capetele tortillei in interior. Pregatirea acestui preparat nu iti va lua mai mult de 10 minute si are un gust incredibil, oferindu-ti toate resursele importante pentru a avea energie si spor. 

Omleta rapida cu cascaval 

Incinge tigaia cu unt sau ulei de masline si aduga ceapa taiata cubulete, ardei gras si bacon. Bate foarte bine doua oua intr-un castron pana ajungi la o consistenta groasa si pufoasa. Abia dupa ce capata aspectul si consistenta dorite, poti adauga peste oua sarea, piperul si cascavalul ras. Toarna continutul castronului cu grija in tigaie peste legume si impinge usor compozitia in fata si in spate cu o spatula.

Inainte ca aceasta sa fie scoasa pe o farfurie, pune deasupra cateva bucatele de rosii cherry taiate in 2 sau in 4. Acestea ii vor da o aroma si  textura incredibile. Aseaza usor omleta in caserola sau pe farfurie si gata! Omleta cu cascaval topit este gata sa fie savurata.

Postați comentarii