Ce trebuie sa stii inainte sa iti pui un implant dentar
Toate persoanele care aleg sa isi puna un implant dentar trebuie sa fie foarte bine informate inainte de a ajunge intr-o clinica de lux cum este https://dentalprogress.ro/, dedicata pacientilor care doresc sa beneficieze de cele mai bune servicii medicale. Este vorba despre un tratament prin care pot fi evitate situatii mult mai complicate, cum ar fi imbolnavirea dintilor vecini ori chiar piederea definitiva a acestora. Mai mult, persoanele care opteaza pentru implanturi isi pot salva osul alveolar, intrucat medicii pot construi pe acestia, nefiind nevoie de o extractie completa!
Implant dentar – ce este?
Pentru inceput, adultii trebuie sa stie despre implantul dentar ca reprezinta o piesa din titan, in general sub forma unui surub, care serveste drept inlocuitor pentru radacina dintilor lipsa. Specialistii se ocupa de plasarea acestora imediat dupa ce in locul respectiv au realizat o extractie. Interventia chirurgicala nu este una complicata si nici dureroasa, iar ulterior, medicii stomatologi ataseaza pe deasupra o alta piesa metalica. Este vorba despre un bont protetic, peste care se pune coroana finala, proteza ori puntea, in functie de preferintele pacientilor.
Cine poate beneficia de un astfel de tratament?
Un alt detaliu foarte important cand vine vorba despre un implant dentar este acela ca de un astfel de tratament pot beneficia persoanele carora le lipsesc unul sau mai multi dinti si care doresc sa umple golurile din cavitatea bucala. Limitele tratamentelor sunt conditionate, insa de cantitatea, dar si calitatea oaselor receptor, dar si de modul in care se prezinta nervul alveolar si sinusul maxilar. De aceea, recomandat este ca inainte de aplicarea implanturilor, toata lumea sa faca radiografii speciale, dar si analize de sange.
Cat timp dureaza interventia?
Imediat ce implanturile sunt inserate in oras, ele sunt acoperite cu gingie, iar pacientii nu simt nimic, in afara de firele de sutura. Nu este exclus, insa, ca dupa aproximativ 3 ore de la interventie, adultii sa inceapa sa aiba un usor disconfort la nivelul cavitatii bucale, atunci cand anestezia isi pierde din efect. Per total, interventia dureaza circa o ora, fiind nevoie de mai mult timp doar daca medicii se ocupa de mai multe implanturi in cadrul unei sedinte. Ulterior, perioada de vindecare este estimata la 3-6 luni.
Implant dentar | Clinica Stomatologica Dental Progress | Dentalprogress.ro
Recomandat este ca pacientii sa tina cont intocmai de sfaturile medicilor stomatologi si sa evite obiceiurile nesanatoase dupa aplicarea implanturilor, cel putin pentru o perioada. Consumul de alcool si fumatul pot afecta modul in care cavitatea bucala se vindeca!