Istoria fierului de calcat: cum calcau chinezii hainele la 1400 i.Hr.

Călcatul hainelor nu este, așa cum s-ar putea crede, o activitate a epocii moderne. Din contră. Se călcau haine încă din anul 1400 înaintea erei noastre, iar primii care au făcut asta au fost chinezii.

Primele „fiare de călcat” erau de fapt niște pietre rotunde și lustruite, care erau rulate în mod repetat peste hainele recent spălate, metodă care în scurt timp avea să fie îmbunătățită, după ce chinezii au observat că se obțin rezultate mai bune dacă pietrele sunt încălzite mai întâi. Manevrarea pietrelor fierbinți a fost mult îngreunată, însă. Pentru a evita acest inconvenient au început a fi folosite vase de lut cu mânere, umplute cu cărbuni, o primă variantă a fierului de călcat așa cum îl știm astăzi.

În secolul 4 înaintea erei noastre, și grecii erau preocupați de călcatul hainelor, dar nu le era deloc ușor să obțină veșminte fără cute. La acea vreme, se foloseau niște bucăți de fier. Niște cilindri care se încălzeau în foc și care, ulterior, prin aplicarea presiunii pe hainele șifonate, lăsau hainele cât de cât fără cute.

Ulterior, câteva secole mai târziu, romanii foloseau un fel de ciocane, cu care băteau cutele, făcând din călcat o sarcină extrem de dificilă și lăsată în sarcina sclavilor.

Acest sistem a fost înlocuit ulterior cu plăci din fier, prevăzute cu mânere. Aceste plăci erau încălzite direct pe foc, dar dezavantajul era că suprafața lor inferioară trebuia curățată cu atenție și regularitate, pentru a nu murdări hainele. Metoda nu era foarte eficientă, însă, fiind nevoie de mai multe plăci. Unele se încălzeau, în timp ce altele erau folosite până la încălzirea celorlalte.

Nu e de mirare că, la mijlocul secolului XVIII, a fost „inventat” fierul cu cărbune. Era vorba de un recipient de fier cu capac, cu balamale și zăvor, umplut cu cărbuni fierbinți, în același mod ca vasele de lut ale chinezilor din vechime. Problemele apăreau, însă, din cauza scânteilor și a murdăririi hainelor cu cenușă.

Odată cu industrializarea și apariția gazului, s-a revenit pentru o perioadă la încălzirea plăcilor de metal, mult finisate, iar murdăria produsă de cărbune nu a mai fost o problemă.

Plăcile de metal au fost adoptate ca formă și dimensiuni pentru a răspunde nevoilor croitorilor, pălărierilor și pentru ondularea rochiilor femeilor.

În secolul XIX a apărut fierul de călcat încălzit cu gaz. Din păcate, aceste dispozitive sufereau de scăpări dese de gaze și exploziile și accidentele erau destul de dese pentru a se renunța la idee.

Ideea de a folosi curentul electric la fierul de călcat este destul de recentă. În 1882, americanul Henry W. Seely a inventat primul fier de călcat electric. Pentru că nu exista o rețea electrică dezvoltată la acea vreme și fierul de călcat nu avea un termostat reglabil, ceea ce făcea ca articolele de îmbrăcăminte să ia foc adesea, ideea genială a lui Seely a avut o aplicare destul de redusă.

În 1897, un alt american, Charles Carpenter, a dotat fierul de călcat al lui Seely cu o rezistență spiralată, soluționând o parte din probleme. În 1901, rețeaua electrică publică s-a extins suficient încât fiarele de călcat să devină un hit în casele americanilor, dar greutatea lor, de circa 4 kilograme, le făcea greu de utilizat.

În 1926, a fost inventat primul fier de călcat electric cu abur, pus în funcțiune de companiia de curățătorii chimice Eldec Company. Acestea aveau încorporate rezervoare cu apă, ceea ce a dus la o simplificare și la reducerea timpului destinat călcării hainelor.

Din fericire in ziua de azi nu mai avem astfel de probleme, iar cel mai banal fier de calcat ne rezolvă problemele în timp record.